Ziua în care am învățat să spun „Nu”

Eliberarea personală din încorsetările inutile dictate uneori de societate sau chiar de tine însuți este un fenomen pe cât de dorit, pe atât de neașteptat. Viața îți oferă experiențe dezvoltare personală inedite în cele mai prost alese momente—sau, cel puțin, așa pare la prima vedere—dar este de ajuns un prim pas într-o nouă direcție pentru a-ți schimba la 180 de grade viziunea asupra a tot ce contează.

Acum mult timp eram și eu o musculiță prinsă în vicioasa pânză de păianjen a celor ce nu pot să nu le facă pe plac altora; priveam cu groază posibilitatea de a spune vreodată „nu” cuiva, chiar dacă rugămintea persoanei respective m-ar fi aglomerat și m-ar fi obligat să-mi rup o bună parte din timpul pentru mine. Să nu le pot face pe toate era de neconceput, și eram constant într-un galop halucinant spre o linie de sosire ce nu apărea la orizont niciodată. Mă încărcam zi de zi cu problemele altora, căutând noi căi de rezolvare, pe când persoana mea nu mai avea nici timp, nici energie să crească.

MOMENTUL DECISIV

Apogeul acestei curse contra cronometru care îmi distrugea puțin câte puțin încrederea în mine și închidea fereastra către o dezvoltare personală înfloritoare a avut loc într-o toamnă, când aproape că nu mai rămăsese nimic din mine. Prinsă între muncă, relație, casă, ieșiri sociale și infinitele mele proiecte „te ajut eu”, rămâneam, încet, dar sigur, fără aer. Simțeam cum fiecare element prezent în viața mea își întinde tentaculele spre mine și mă trage într-o horă fără sfârșit. Iar eu, conștiincioasă, nu puteam și nu știam să rostesc acel „Nu” salvator.

Până într-o seară de noiembrie, când, învățat probabil cu disponibilitatea-mi debordantă de a rezolva totul, un amic nici nu m-a mai rugat să îl ajut. A presupus din start că o voi face, dându-mi nonșalant datele problemei și mormăind un „Mulțumesc!” rapid înainte de a închide telefonul. „Știam că numai tu o poți face”, „Ești salvarea mea”, „Eram sigură că pot apela la tine”, toate aprecierile care până atunci m-ar fi asigurat că fac ceea ce trebuie, dintr-o dată, n-au mai fost de ajuns.

Ceva a clacat atunci în mine, și, cu ochii larg deschiși, vizionam pentru prima dată magnitudinea a ceea ce lăsasem să mi se întâmple până la momentul respectiv. Mă simțeam folosită, și partea cea mai rea era că eu permisesem asta, încurajând-o, chiar!

Am trecut în revistă, cu meticulozitate, tot ceea ce îmi răpea fără sens prețiosul timp pentru mine, pentru familie și pentru cei dragi, tot ce nu mă lăsa să fac ceea ce îmi doream cu adevărat. Cu stupoare, am realizat că incapacitatea mea de a refuza să ajut pe cineva sau de a spune: „Nu, nu vreau să ies în oraș azi”, „Nu, nu vreau să mâncăm pizza”, „Nu, nu am timp să fac asta pentru tine” îmi știrbise însăși stima de sine, precum și voința să cresc, să progresez.

ELIBERAREA

Realizarea propriei neputințe a fost o experiență cruntă, și mi-a fost greu să accept cât și cum am greșit. Dar era inevitabil. Era necesar. Și mă bucur că s-a întâmplat atunci, și nu mai târziu.

Perioada de acomodare cu noul Eu a fost chinuitoare. Nu e lucru mărunt să fii nevoit să-ți reorganizezi prioritățile; să înveți că prietenii adevărați vor fi acolo și după refuzul tău de a face parte din viața lor o vreme, să accepți că nu este de datoria ta să rezolvi totul și să îl introduci pe „Nu” într-o viața de „Da, fac eu”.

Teama de respingere și dorința de a fi plăcut sunt, de multe ori, monștri cu două fețe ce te ademenesc în plasa lor cu promisiuni deșarte de mulțumire și împlinire sufletească. Și doar o zguduire din temelii a tuturor credințelor de până atunci poate fi furnizorul tău de experiențe benefice propriei dezvoltări; doar un drum anevoios te va aduce la lumină, drum pe marginea căruia vei lăsa, unul câte unul, toate straturile coconului de nesiguranță și neîncredere cu care te învăluiseși până atunci.

Și acolo, în mijlocul tuturor neputințelor tale, lepădate ca niște foi de ceapă-n furtuna vieții, vei regăsi miezul strălucitor al adevăratei tale personalități, mustind de potențial și de hotărâre.

Sunt încă multe începuturi în tine, și niciodată nu e prea târziu. Trăiește. Fii tu. Experimentează!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, sponsor Experimentează.ro.