CU CARTE LA CAP

Ultima zăpadă, Allen Eskens

Reading Time: 2 minutes

Ultima zăpadă este lectura perfectă pentru o zi gri de ianuarie. Un thriller cu elementele de netăgăduit ale unei povești de viață, cartea este prima dintr-o serie și se citește lin, pe îndelete, lângă o cană de ceva fierbinte.

Nu știu ce mă așteptam să regăsesc între copertele sale, dar pot spune că scriitura autorului m-a surprins plăcut, iar personajele cu iz cinematic m-au captivat.

Recenzie „Ultima zăpadă”

În prim cadru ne este prezentată viața lui Joe Talbot, proaspăt student la universitate, în paralel cu povești din trecut care i-au format caracterul. Să fii Joe nu a fost niciodată ușor. Luptându-se cu izbucnirile unei mame bipolare și alcoolice, purtând pe umeri responsabilitatea pentru un frate autist, Joe nici nu evadează bine la facultate, că trecutul îl încolțește, nelăsându-l să se rupă de tot de mediul în care a crescut, atât de toxic încât îi pătrunsese adânc, până la os.

Însă implicarea într-un proiect universitar care îi cere să scrie biografia unui străin cu o viață interesantă îi va zdruncina lumea. Ajuns într-un azil de bătrâni în căutarea unei povești ieșite din comun, Joe decide să scrie despre Carl, un fost condamnat la închisoare pentru omucidere și viol. Deși în formă în anii de după armată, Carl este acum doar o umbră, o boală necruțătoare smulgându-i zilnic în mod dureros ultimele guri de aer pe acest pământ.

Odată ce acceptă să fie intervievat de Joe, trecutul lui Carl este invitat în scenă, și din micuța cameră de azil cei doi pornesc împreună pe firul amintirilor. Discuția este cathartică pentru ambii, fiecare rememorând frânturi din ceea ce i-a marcat, retrăind evenimente traumatizante și obținând noi perspective asupra unor adevăruri ce până nu demult păreau bătute în piatră.

Și pentru că lucrurile nu se leagă exact așa cum ar trebui, Joe începe să cerceteze îndeaproape vechiul caz pe baza căruia Carl și-a petrecut ultimii ani din viață închis.

Printre erori de judecată, scăpări ale organelor judiciare și pură nepăsare din partea celor implicați, Joe găsește ceea ce caută, iar în acest proces viața sa ia alt curs, alături de persoane dragi ce îl vor ajuta să devină bărbatul care își dorește să fie.

Aproape niciodată viața nu va merge pe acel făgaș imaginat de noi. Și mai totdeauna lucrurile vor avea cu mult mai multe fețe decât cea care ne privește drept în ochi. Trebuie doar să ne întoarcem existența pe toate părțile, fără teama de a descoperi pe parcurs demoni crezuți de neînfrânt, adevăruri rușinoase despre noi înșine și dorințe vinovate.

Suntem ceea ce suntem. Viața este ceea ce este, și avem responsabilitatea să o trăim ca atare: candid, cu inima deschisă la nou și capul plecat umil în fața acestui mister complex pe care îl reprezintă sufletul și mintea umană.

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments