Cuprins
Iubesc și susțin proiectele de suflet, iar The Magic Star Box este unul drag mie încă de la început. Îmi amintesc cât de dezamăgită am fost atunci când am aflat prea târziu de lansarea acestei inițiative. Nu am reușit să prind prima cutie, dar m-am revanșat în lunile următoare, iar acum o primesc de fiecare dată drept cadou de la jumătatea mea mai bună. Sunt o fericită și pot spune că apreciez cutia de două ori mai mult, atât pentru conținutul absolut magic, cât și pentru că vine de la el.
THE MAGIC STAR BOX – PRIMUL BOX DE CĂRȚI DIN ROMÂNIA
În spatele acestui vis devenit realitate stau trei cititoare înrăite care s-au gândit să ne facă un bine și să aducă fenomenul book box și la noi în țară. Sinceră să fiu, mereu tânjeam după boox box-urile internaționale, majoritatea rezervate cititorilor din US sau UK, și sunt extrem de recunoscătoare că în sfârșit avem și noi, cititorii din România, unul pe măsură.
The Magic Star Box poate fi comandat din 3 în 3 luni și mereu are o tematică încântătoare ce te va face să zâmbești. În cutie vei găsi garantat o carte hardcover în engleză, nou-apărută, alături de câteva obiecte specifice cititorilor de cursă lungă. Trebuie să menționez că fetele își dau interesul și au colaborări inedite pentru stabilirea și realizarea fiecărui element găsit în cutie. Pur și simplu se vede acea bucățică de suflet așezată cu grijă în pachet și trimisă fiecăruia dintre noi. Prețul unei cutii este de 129 lei, transportul este gratuit, iar comenzile se fac pe Facebook-ul proiectului.
Trebuie să recunosc că eu una am folosit până acum absolut toate obiectele găsite în cutiuțe: tote bag-ul din cutia precedentă este nelipsit din perindările zilnice, carnețelul magic este deja plin cu idei și fragmente din cărți, semnele de carte și-au găsit căsuță fiecare în cartea lor și stickerele au loc de cinste pe geamantanele de călătorie; elementele de lemn urmează să îmi înfrumusețeze noua bibliotecă, dar încă aștep realizarea unor rafturi. Iar cum fetele încearcă mereu să ne surprindă și să îmbunătățească fiecare cutie trimisă, mă aștept chiar la mai multe lucruri interesante din partea lor pe viitor.
CUTIA LUNII IUNIE
The Magic Star Box ne-a adus în luna iunie o cutie a copilăriei, menită să ne facă să retrăim zile pline de zâmbet și joc. Așa că ne-am pus o dorință, și am primit un hardcover Wishtree, de Katherine Applegate, o poveste emoționantă despre prietenie și speranță, ce mă va ajuta să bifez cartea cu personaje ce nu sunt oameni din Reading Challenge 2018. Alături de ea și-a făcut apariția ca prin magie un pachet de cărți de joc Măscărici, pe care abia aștept să îl pun la încercare într-un weekend cu prietenii; fiecare carte este ilustrată cu măiestrie de o mână de oameni talentați, membri ai Asociației Illustrart; în caz că nu ai reușit să comanzi book box-ul, poți găsi cărțile de joc pe Cărturești. Și pentru momentele în care pur și simplu vreau să mă delectez cu un capitol sau două dintr-un ebook pe telefonul mobil, un suport-bufniță viu colorat îmi sare-n ajutor. Desigur, nu putea lipsi semnul de carte cu tema acestei ediții—Make a magic wish—și nici sticker-ul reprezentativ ce poate fi pus pe unitatea centrală, pe laptop, pe caiețelul cu idei sau pe geamantanul folosit cel mai des!
Aștept cu nerăbdare următoarea cutie magică și vă invit cu drag să susțineți acest proiect care ne alimentează la rându-i dragostea pentru lectură și frumos. Sunt sigură că vom descoperi împreună o multitudine de lumi magice în care să ne pierdem pentru câteva ore—o escapadă din cotidian bine-venită în ziua de astăzi, într-o societate în care magia lucrurilor frumoase este deseori trecută cu vederea de mulți dintre noi.