Cuprins
Cărțile Ursulei K. Le Guin au fost mereu pure transcenderi în realități create cu atâta măiestrie, încât m-au atras fără drept de apel în vârtejlul lor. Iar „The Lathe of Heaven” („Sfâșierea cerului”) nu face decât să confirme regula.
Am ținut să citesc toate cărțile sale în limba originală, pentru a nu pierde din magia insuflată printre rânduri de către autoare, și m-am bucurat astfel la maximum de tot ce înseamnă scrierea lui Le Guin.
Recenzie „The Lathe of Heaven” („Sfâșierea cerului”)
There is a bird in a poem by T. S. Eliot who says that mankind cannot bear very much reality; but the bird is mistaken. A man can endure the entire weight of the universe for eighty years. It is unreality that he cannot bear.
Încă de la început ne dăm seama că lumea acestei opere literare este una cu totul și cu totul aparte. Deși avându-și rădăcinile într-un Pământ asemănător cu al nostru, pândit la fiecare pas de catastrofe naturale și violență a maselor, planeta din „Sfâșierea cerului” ajunsese deja într-un punct fără întoarcere.
Din fericire (sau nu), George Orr află că are puterea de a schimba realitatea cu un singur vis. Practic, tot ceea ce mintea sa „clădește” în timpul viselor, apare în realitate, alterând-o în moduri inedite după cele petrecute în vis.
Printr-o conjunctură nefericită, Orr ajunge sub supravegherea lui Haber, un psihiatru ce reușește aproape imediat să își construiască o întreagă agendă ascunsă pe seama capacităților fenomenale ale lui Orr. Deși are intenții bune, dorind să scape lumea de suprapopulare, foamete și război, Haber nu ia în calcul complexitatea minții umane și a proceselor cognitive ce merg mai departe de ceea ce omul poate înțelege. Și de aici, potopul.
Evenimentele încep să se succeadă cu o viteză amețitoare, nimic nu mai e cum era înainte, și omenirea dă, parcă, din lac în puț cu „ajutorul” lui Haber și a experimentelor făcute pe bietul Orr.
Sărind din realitate în realitate, Orr ajunge, paradoxal, să își urmeze destinul, abia în ceasul ultim împlinindu-și menirea. El, reprezentantul perfect al omului situat exact la mijloc în toate testele psihologice care există; omul banal; bărbatul comun, fără așteptări, fără predilecție spre excese; bărbatul de la kilometrul 0.
De fiecare dată când o citesc pe Ursula, natura descriptivă a scrierii sale mi se pare tot mai frumoasă. Modul în care dezvoltă universul cărții este fără egal, iar asta o va situa mereu în top 5 autori pentru mine.
Suntem cu toții conectați în moduri pe care nu le putem cunoaște în totalitate decât, poate, în lumea viselor sau abia atunci când ne vom fi transformat în praf de stele. Suntem mânați de dorința de putere, de lăcomie, de pasiune, și de multe, multe alte emoții, sentimente și porniri care vor prelua adeseori controlul. Însă un lucru este cert: împreună constituim un tot unitar; suntem una cu lumea. Să încercăm să o posedăm, să o schimbăm ireversibil sunt acțiuni care vor avea de fiecare dată consecințe majore ce vor duce la distrugerea a tot ce numim „acasă”.
Pământul nu este al nostru. Noi suntem ai Pământului, iar Universul ne este tată. Încercările de cucerire a oricăreia dintre cele două vor duce (și au dus deja) la conflicte sângeroase, la epuizarea resurselor, la transformarea acestui „tot” în „nimic”. Și nimeni nu are acest drept.
