Cuprins
Dacă faceți parte din acel grup de oameni care iau în considerare faptul că am putea fi doar un experiment pentru o altă specie, o joacă, un sandbox, atunci Sub Dom (Under the Dome) vă va încânta. Și nu numai!
Stephen King explorează pe îndelete natura umană cu tot ce înseamnă ea în această capodoperă de carte, o carte care îmi va rămâne în minte mult timp de-acum încolo.
Cred cu tărie că în vremuri de criză majoră, „umanul” din noi va fi călcat în picioare în favoarea puterii, a supraviețuirii. Iar sub Dom se întâmplă fix asta! Doar o mână de oameni își păstrează aproape principiile, dar și acelea vor fi știrbite în lupta pentru viață, pentru aer, pentru a-i apăra pe cei dragi.
RECENZIE SUB DOM, STEPHEN KING
În mijlocul acestui haos stă Big Jim, un „ales” al micului orășel ce s-a trezit dintr-o dată rupt de realitate. La propriu. Granițele se opresc la pereții invizibili ai Domului, atât cele fizice, cât și cele emoționale. Iar asta îl ajută pe Big Jim să pornească pe drumul spre tot ce a visat vreodată: întreg orașul în mâinile lui mari și mânjite de fărădelegi.
Nu pot exprima în cuvinte cât de abject mi s-a părut personajul, câtă ură și indignare a trezit în mine atitudinea sa de om căruia i se cuvine totul, de hillbilly îndreptățit să ia, să ceară fără a da nimic în schimb. Acest „trimis” al lui Dumnezeu, acest Jim atotputernic este întruchiparea omului viclean care are în subordine minți prea puțin luminate pentru a vedea pericolul aflat în fața lor. Oameni slabi de înger ce știu numai să asculte ordine, fără a le pune la îndoială; oameni creduli, lipsiți de informație, fără dorința de a se informa; oi fără cap ce vor urma un lider în prăpastie, văzându-și moartea cu ochii și nerealizând, nici chiar în acel ultim moment, cât de departe au fost de adevăr.
Domul trezește în toți teama de necunoscut, dar, uimitor, nu de Dom le este teamă cel mai tare locuitorilor din Chester Mill. Le e teamă de Big Jim, de influența sa, de armata de tineri însetați de putere și violență pe care și-o tot mărește de la căderea domului încoace.
Zilele devin tot mai lungi în acest necunoscut în care fiecare speră să revină la o viață normală, să nu rămână fără curent, apă, aer. Însă habar nu au ce li se pregătește, ce nebunie apocaliptică zace în minți prăjite de fumurile drogurilor puternice, nebunie pe care o pot împiedica numai împreună.
În timp ce de partea răului stă Big Jim alături de fiul său, un psihopat de zile mari pentru care condiția medicală nu cred că a făcut mari diferențe atunci când vine vorba de personalitatea sa complet disociată, de partea luminii și a binelui din oameni stă Dale Barbara, fost soldat, om încercat de viață care dorește să scape de un trecut plin de violență. În ajutor îi vine Julia, redactor al ziarului local, o femeie trecută de prima tinerețe care crede în dreptate, dar nu are aproape destui oameni cu capul pe umeri care să o susțină. Iar libertatea presei tinde să devină nulă în aceste circumstanțe.
După cum s-ar fi așteptat cei mai realiști dintre voi, sub Dom legile dispar una câte una, fiind înlocuite de versiuni schimbate după placul celor care dețin mare parte din arme și din puterea brută a locuitorilor.
Reguli apar peste noapte, în funcție de cum bate vântul (sau cum nu bate, deoarece Domul are ceva în stoc și pe acel plan), vinovăția unui om este absolută doar pe baza unui cuvânt rostit de către cei sus-puși, teroarea își ocupă locul tot mai mult printre cetățenii de rând ai Chester Mill.
Fața schimonosită a omului care nu răspunde în fața niciunei legi, pământească sau cerească, iese la iveală într-un tablou grotesc. Junior, fiul lui Big Jim, este poate un rău mai mic decât tatăl său. Acesta își poartă la vedere partea întunecată ce-l guvernează. Periculosul Jim este cu atât mai sinistru cu cât o bună parte din comunitate este la mâna lui, crezând cu tărie că acolo le stă salvarea, în mâinile acestui om „cu frică de Dumnezeu”, care „le vrea doar binele și face tot posibilul să îi salveze”. Crunt!
Toate temerile sufletului uman apar rând pe rând pe străduțele și în casele micului oraș, în familiile dezbinate care-și plâng morții, în ochii deznădăjduiți ai copiilor rămași singuri.
Caracterele sunt creionate cu atât de multă atenție încât am trăit pentru câteva zile alături de ei, am mâncat cina împreună și am tremurat de groază atunci când am luat parte la ororile de sub Dom.
Maestrul King nu se dezice. Niciodată nu m-a dezamăgit, deși aici m-am întrebat de câteva ori CUM au putut anumite personaje să nu fie precaute într-un moment sau altul, doar pentru a arunca totul pe apa sâmbetei într-un moment de prea multă încredere sau neatenție. Însă am realizat că așa suntem, noi, oamenii—plini de neprevăzut, de erori de judecată, de naivități stupide acolo unde știm sigur că ar trebui să ne păzim spatele.
Cartea asta m-a lăsat cu un gust atât de amar, că aproape îl simt pe limbă. Mi-a adus aminte cum suntem, și la ce mă pot aștepta chiar și de la cei mai apropiați oameni, cu toate că elementul încrederii justificate și al apropierii sufletești în situații de criză a fost și el prezent—dar nu destul. Nici pe departe! Iar asta m-a întristat nemărginit.
