Reading Time: 4 minutes De multe ori, sistemul ne pune nenumărate piedici atunci când încercăm să ne revendicăm drepturile, dar în marea majoritate a situațiilor este mai degrabă lipsa informației cea care ne răpește ocazia de a cere răspicat ce este al nostru. Imaginează-ți că te îndrepți spre orașul natal pentru o săptămână cu familia și un șofer neatent te implică, vrând-nevrând, într-un accident în care mașina îți este ușor avariată…
Reading Time: 7 minutes Nu știu voi cum sunteți, dar eu primesc cu brațele deschise orice îmi poate fi de ajutor în viață. La urma urmei, dacă rău nu-mi face, nu poate decât să fie în beneficiul meu. Așadar, de-a lungul timpului am renunțat să mai fiu sceptică în ceea ce privește multe lucruri, iar unul dintre ele este domeniul ezoteric al cristaloterapiei. Oamenii își pun încrederea în cristale pentru un…
Reading Time: 4 minutes Asupra majorității oamenilor, marea exercită o atracție de neînțeles, aproape mistică. Dar pentru mine, care am crescut pe malurile sale, este ca un adevărat magnet. Și efectul acesta este oarecum previzibil. Libertatea pe care ți-o inspiră sunetul valurilor, strigătele pescărușilor în surdină și briza sărată care te mângâie în plimbările agale pe înserat ne deschid o poartă unică prin care putem evada din cotidian, direct în povestea…