Oracolul din Stambul, Michael David Lukas – Povestea unui geniu

Oracolul din Stambul are acel ceva misterios ce te poartă în vremuri și locuri de demult și te face să tânjești după cunoaștere; cunoașterea de noi culturi, de noi oameni, de noi teritorii. Cartea este scrisă într-un stil minunat, fluid, cu pasaje descriptive ce absorb cititorul în adâncurile paginii și nu-i mai dau drumul. Lumea exotică a Stambulului este absolut fermecătoare și pe mine una m-a lăsat cu un dor de ducă acut! Acțiunea te surprinde constant, luând cursuri neașteptate în cele mai puțin probabile momente, când autorul te scoate brusc din atmosfera molcomă, de vis, și te aruncă în vâltoarea evenimentelor. Cartea a apărut la Editura Allfa în colecția Strada Ficțiunii-Bestseller și te va delecta de-a lungul a 245 de pagini.

RECENZIE ORACOLUL DIN STAMBUL

Aventura începe oarecum familiar: o naștere profețită, însoțită de semne, doi „crai de la răsărit” care ajung taman la timp pentru a juca un rol important în poveste, și un prunc ce își începe drumul în viață cu o tragedie. Aspectul profetic al întregii povești este destul de vag și nu neapărat necesar, acesta părând a nu se concretiza pe tot parcursul evenimentelor.

Pe măsură ce crește, Eleonora, personajul principal al cărții dă dovadă de o istețime și o inteligență ieșite din comun. Încă din fragedă copilărie ea pare să dezvolte și alte abilități mai puțin întâlnite, cum ar fi capabilitatea de a relaționa cu animalele într-un mod cât se poate de firesc; mai mult, natura o înzestrează cu o mică armată de protectori, printre care un stol de pupeze purpurii ce o urmează pretutindeni.

Simbolistica pupezei este destul de bogată în majoritatea culturilor antice, având aspecte deopotrivă negative și pozitive. Pupăza marchează succesiunea regală și este văzută ca simbol al virtuții, mesager loial, rege al păsărilor și apărător al oamenilor; pe de altă parte, pupăza simbolizează viața de apoi, adeseori prevestind dezastre și războaie devastatoare. În toate cazurile însă, această pasăre este sacră și privită cu deosebit interes și venerație. Faptul că destinul Eleonorei este strâs legat de un stol de astfel de păsări, un stol de „regi” cu puteri supranaturale, nu face decât să ne confirme caracterul extrem de special al abilităților sale.

Eleonora nu putea să nu simtă apăsarea insuportabilă a destinului strângându-se în jurul ei, îngustându-i viitorul, ca o rochie care intră mereu la apă.

Dar cum orice aventură ce merită urmărită este plină de obstacole, geniul Eleonorei aproape că este înăbușit din fașă din cauza temerilor tatălui și mătușii sale de a nu stârni curiozitatea străinilor în acele vremuri destul de tumultuoase. Pe fundal se desfășoară un amalgam de jocuri politico-militare, care și ele își au rostul lor în poveste, și curând se dovedește că viața are alte planuri pentru mica noastră eroină. Urmându-și inima, fata reușește să își croiască un nou destin presărat cu aventuri de tot soiul.

UN DEZNODĂMÂNT NEAȘTEPTAT

În mintea ei, Stambulul nu era un loc pe care puteai pur și simplu să-l vizitezi. Era un oraș al legendelor, o metropolă decăzută, lucind la marginea unui deșert, capitala pierdută a unei civilizații antice, osificată de-a lungul secolelor de nepăsare sau îngropată undeva pe fundul oceanului.

Peripețiile ce o aduc pe Eleonora la Stambul deschid un drum fără întoarcere—dar cine s-ar fi gândit la asta, având înaintea sa strălucirea orbitoare a vechiului oraș? Stambulul este conturat în culori vii, bogăția și măreția sa revărsându-se dintre pagini pentru a te atrage tot mai aproape. În acest loc, fata are parte de evenimente decisive pentru soarta ei, Stambulul fiind în același timp propulsor și nemesis pentru năzuințele sale. Este drept că mă așteptam la un final cu totul diferit, dar personajele nu mi-au făcut pe plac și și-au jucat mâna în cel mai misterios mod posibil.

Alături de Eleonora am trăit și am respirat Stambulul până la ultima pagină. M-am învăluit în mătăsuri fine de cadână, am sorbit ceai de mentă în compania Luminăției Sale Sultanul și a Marelui Vizir, m-am plimbat ziua-ntreagă printre tarabe pline cu zaharuri, de unde baclavale zemoase îmi faceau cu ochiul, și am răsfoit zeci de romane în ediție princeps în biblioteca Beiului. Te invit și pe tine în grădina luxuriantă a Seraiului să-ți împărtășesc întreaga poveste despre cum o mică evreică a ajuns Oracolul din Stambul. Să nu întârzii!

[…]-singurele rămășițe ale zilei erau o cutie cu flori sălbatice uscate, niște lacrimi și un teanc de scrisori netrimise-[…].