Cuprins
Gustul Sâmburilor de Măr m-a atras fără posibilitatea de a riposta, imediat după ce am citit titlul. Cumva, într-un mod inexplicabil, mintea mea a asociat această carte cu amintirea caldă a verii și cu acel sentiment de nedescris pe care doar o zi petrecută în casa bunicilor ți-l poate oferi. Și exact asta am regăsit printre cele 244 de pagini pline de întâmplări trăite de personaje cu care m-am identificat, în care am aflat părți uitate din mine pe care mi le-am reînsușit. Cartea a apărut la Editura Trei, face parte din colecția Fiction Connection și o puteți găsi în lista mea de Reading Challenge de pe Goodreads.
RECENZIE GUSTUL SÂMBURILOR DE MĂR
Cotiturile destinului — inclusiv în cazul familiei noastre — au fost întotdeauna marcate de o cădere. Și de un măr.
O bibliotecară care nu citește, o casă veche fără vreo altă valoare aparentă în afară de cea sentimentală, și o livadă de meri ticsită de amintiri ce țese o legătură trainică între personajele poveștii—Aceste elemente vă vor ghida negreșit pe cărări pline de soare, într-o după-amiază de duminică, având alături o ceașcă aburindă de cafea cu lapte.
Paginile emană o vară nesfârșită, vara dulce a copilăriei, trăită într-un peisaj de vis în casa bunicilor. Locul în sine poartă amprenta a trei generații de femei, urmele pașilor lor îndreptându-se mai mult sau mai puțin în aceeași direcție, departe de casă. Va fi oare Iris cea care va sparge acest tipar? Nimic nu este ceea ce pare, iar eroina noastră pornește fără să vrea într-o călătorie spirituală în trecut, de-a lungul căreia va descoperi secrete păstrate cu grijă de persoanele dragi ei, dar și propriile sale temeri și năzuințe.
Stăteam la gardul grădinii și îmi pipăiam fruntea. Mă gândeam și la alte răni. Ani de zile refuzasem să mă gândesc la ele. Dar rănile mi se dăduseră împreună cu casa, le moștenisem. Și trebuia să mă uit măcar o data la ele, înainte de a lipi la loc plasturele timpului.
După un periplu anevoios prin locuri păstrate vii doar în amintire, secretele fiecărui personaj încep să iasă la iveală. Iris poartă pe rând hainele mamei și ale mătușilor sale și odată cu ele intră în pielea lor, dezvăluind drame acum adânc ingropate sub puzderia de flori ce înconjoară casa. Dar nu doar trecutul este viu în viața celei mai mici dintre moștenitoare; prezentul se face simțit prin intermediul apariției unui ajutor nesperat, care promite să îi dea peste cap planurile și să o surprindă într-un mod neașteptat.
ANATOMIA UNEI AMINTIRI
Fără doar și poate, dintre toate amintirile copilăriei și adolescenței, nu previzibilul este acela ce este îmbrăcat cu grijă în chihlimbar și catalogat drept cea mai de preț comoară ascunsă în sertărașele minții noastre. În detalii minuscule prinse cu coada ochiului printr-o ușă întredeschisă și în sunete stranii ce ne fac să ne întoarcem în timp se regăsește, nu de puține ori, esența copilăriei multora dintre noi.
Amintirile lui Iris sunt la fel de vii și de bine conturate ca propriile-mi amintiri; le poți vizualiza cu ușurință pâna la cel mai mic detaliu. Știți frânturile acelea din copilărie, concentrate în jurul unei culori, al unui sunet, miros sau chiar gust? Sau acele personaje slab conturate, dar foarte bine întipărite în memoria noastră emoțională prin ceva specific ce poate doar noi le atribuim, cum ar fi mirosul de pepene galben sau foșnetul unei rochii de mătase? Acestea sunt genul de amintiri prin care ne poartă Iris, în care simțurile ni se trezesc la realitate și retrăim secundă cu secundă întâmplări de demult.
Căpăcelele galbene-închis și roșii-rozalii de coada-șoricelului se aplecau peste poteci și când le-am împins la loc, mi-am parfumat mâinile cu mirosul ierburilor și al vacanțelor de vară.
Ticăitul vechiului ceas cu cuc care mă trezea noapte de noapte, sentimentul că mănânc petale stranii de cauciuc atunci când încercam dulceața de trandafiri a bunicii, gustul inconfundabil al tocăniței de ardei copt cu sos de roșii, mirosul zarzărelor crude atunci când le spărgeam în dinți—pentru mine, toate astea și încă un teanc de senzații inedite contribuie la menținerea vie în amintire a uneia dintre cele mai fericite perioade din viața mea.
Gustul sâmburilor de măr m-a transportat înapoi în timp, fix în acel punct primordial, la rădăcina-mamă a tuturor amintirilor; când m-am trezit din reverie, cartea devenise ea însăși o amintire cu miros de mere coapte și gust de peltea de coacăze târzii.
Înaintând spre livadă prin iarba umedă de rouă, n-am remarcat nimic la început. Abia după ce m-am întins pe culcușul nostru și mi-am ridicat privirea spre pom, am observat: merele se copseseră peste noapte. Mere Boskop grele, cu coajă aspră, maro cu verde și cu roșu, atârnau pe crengi. Era luna iunie.
