ZONA ZERO

Folia și husa pentru telefon – Moft sau necesitate?

folia-si-husa-pentru-telefon
Reading Time: 6 minutes

În era informației, telefonul mobil s-a transformat în dispozitiv bun la (aproape) toate. Recunosc, nu mi-aș imagina ziua fără el; cu ajutorul telefonului țin legătura cu prietenii îndepărtați, închei contracte, citesc presa, caut ce mă interesează să aflu, și gestionez mare parte din noutățile ce au legătură cu munca și hobbyurile mele. Iar asta e valabil pentru marea majoritate a populației. Atunci, vă întreb, nu merită această ustensilă atotputernică tot ce-i mai bun atunci când vine vorba de protecție și accesorii?

Eu una am simțit pe propria-mi piele cât de mult contează să-ți alegi folia și husa pentru telefon cu atenție, fără grabă, luând în calcul toate variabilele. Și am învățat asta spărgând display-ul unui telefon care mi-a fost extrem de drag—și nu o dată, ci de două ori, în același colț din stânga sus, pe aceeași alee din parc. Coincidență? Nu. Mai degrabă neglijență. În timp am aflat că dacă aș fi făcut pentru Sony aceleași alegeri pe care le fac pentru actualul telefon, un Huawei P20 Pro, cel mai probabil mult-adoratul meu roșu ca focul ar fi încă „în viață”.

sony-xperia-spart

Dar n-a fost să fie, iar acum, cu lecția învățată, am de doi ani același telefon și este ca nou. Vrei să știi cum am trecut de la „daună totală” la „nicio zgârietură”? Nimic mai simplu, am ales doar ce-i mai bun:

  • Calitate superioară în detrimentul prețului mic. Câțiva lei în plus te pot duce departe în cazul protecției pentru telefon. Aleg mereu să plătesc mai mult, dar știu o treabă, și pot să-mi scap telefonul liniștită!
  • Produse de brand, NU generice. Atunci când cumperi un produs cu un nume în spate, cumperi oarecum și garanția calității. Brandurile care se respectă își respectă și clienții, și este mult mai probabil ca produsele lor să se ridice la înălțimea așteptărilor.
  • Distribuitori de renume pe piața românească. Încrederea în locul de unde-ți cumperi toate cele necesare este esențială pentru liniștea ta sufletească, fie că este vorba de un magazin fizic sau online. Importatorii și distribuitorii accesoriilor pentru telefon aparținând brandurilor consacrate, precum BrandGSM, au vechime pe piața românească și calitatea produselor oferite se ridică la cele mai înalte standarde.

DE CE MERITĂ SĂ ALEG ACCESORII DE CALITATE PENTRU TELEFONUL MEU

Pentru mine este foarte importantă rezistența dispozitivului pe care îl folosesc. Mă atașez destul de repede de produsele pe care le utilizez zilnic, iar asta mă face să nu-mi doresc să le schimb timp îndelungat. Ceea ce e de dorit mai ales în cazul telefonului mobil. Dar cum aleg să-l protejez, și de ce mă orientez spre calitate superioară și accesorii de marcă? Ei bine, sunt câteva aspecte la care nu vreau să fac compromisuri.

1. REZISTENȚA ÎN TIMP A UNEI HUSE PENTRU TELEFON

Unul dintre aspectele importante atunci când aleg o husă este cât de mult mă ține și cum se comportă în situații de criză. După experiența neplăcută (și repetată!) cu al meu Sony, am înțeles că sunt o persoană care are nevoie de o husă antișoc tip carte pentru telefonul curent. Sunt o împiedicată și-mi scapă lucrurile din mână când mi-e lumea mai dragă, așadar am nevoie de tot ajutorul din lume pentru a-mi proteja dispozitivul.

Momentan am o husă smart cover, pe care am ales-o datorită faptului că este rigidă, are colțuri ranforsate și am acces rapid la apeluri și ceas, dar este extrem de uzată (este prima husă luată odată cu telefonul, acum doi ani) și în curând va trebui să o înlocuiesc.

Deoarece modelul acesta nu se mai găsește, probabil voi alege tot un model tip carte, cum sunt husele de la brandgsm.ro realizate din piele eco premium. Aceste huse book Lemontti dispun de suport din silicon ce asigură prinderea perfectă telefonului, iar materialul din care este făcut acest suport este foarte important pentru mine; siliconul sporește rezistența produsului, face față cu brio șocurilor și se comportă excelent în timp.

2. GRADUL DE PROTECȚIE AL ECRANULUI

Alături de husă, folia pentru telefon trebuie să fie de cea mai bună calitate, neapărat cu duritate 9H. Eu personal voi alege mereu să achiziționez o folie din sticlă temperată care acoperă în întregime ecranul, pentru că mi-a salvat telefonul de mult prea multe ori. Designul edge to edge, cum putem găsi la unele folii Lemontti sau Eiger, mă asigură că telefonul meu este protejat orice s-ar întâmpla.

folie sticla lemontti

Și mi s-au întâmplat atâtea! De la scăpat pe gresie și granit, până la scăpat ȘI lovit cu piciorul pe asfalt zgrunțuros sau pe scările interioare (neintenționat, desigur). Telefonul a rezistat cu brio pentru că a fost protejat atât de o husă calitativă, cât și de cea mai bună folie din sticlă pe care am putut-o găsi la momentul respectiv. Nu vă pot explica ușurarea mea de fiecare dată când folia compromisă era dezlipită, luând cu ea și crăpăturile ce nu ajunseseră la ecran! Dar cei pățiți știu sentimentul.

Colțurile husei mele sunt crăpate ca vai de ele, și încă rezistă; marginile au început să se desprindă după atâta amar de vreme, dar husa mea încă îmi protejează nu numai ecranul, ci întregul telefon. Închiderea magnetică contribuie și ea la asta, și foliile din sticlă temperată mă scutesc de reparații costisitoare sau chiar de nevoia de a-mi schimba telefonul cu totul.

3. POTRIVIREA PERFECTĂ CU TELEFONUL

Și pentru că am un oarecare OCD în ceea ce privește potrivirea lucrurilor (pe care vi-l doresc și vouă, în acest caz), sunt mulțumită doar dacă atât husa, cât și folia se potrivesc mănușă cu telefonul în cauză. Și nu este doar un moft!

Decupajele trebuie să fie exact acolo unde trebuie, nu mai jos, nu mai sus; din proprie experiență vă spun că nu veți avea surprize neplăcute cu asta dacă vă orientați spre o calitate superioară a produsului, dar când vine vorba de ceva foarte ieftin, s-ar putea să nu mai aveți acces la unele butoane sau să nu vă placă cum se așază husa sau folia pe telefon. Și nu ne dorim asta, nu-i așa?

4. GARANȚIA CALITĂȚII

Poate unul dintre cele mai importante motive care stau în spatele insistenței mele de a investi în accesorii de calitate pentru a-mi proteja telefonul este că am încredere în vânzător și în brandul pe care mi-l oferă, atât prin prisma reputației, cât și a recomandărilor venite de la alți clienți.

Mi-aș achiziționa următoarea husă de la brandgsm.ro nu numai pentru că bifează toate cerințele mele anterioare. I-aș alege datorită faptului că au vechime în domeniu, dispun de un portofoliu vast de produse, și îmi pot oferi branduri despre care am auzit, și am auzit de bine. Parcă altfel stau cu telefonul în buzunar dacă știu că e mult mai protejat decât acum câțiva ani, când habar nu aveam ce înseamnă documentarea temeinică și cât de mult contează un upgrade în ceea ce privește calitatea accesoriilor pentru telefon.

HUSE LEMONTTI

5. FINISAJELE PRODUSULUI

Ultimul aspect pe care vreau să-l amintesc este, bineînțeles, cel estetic. Noi, doamnele, nu putem apărea în lume chiar așa, cu orice husă de telefon. Trebuie să ne reprezinte, să arate bine, și nici nu se pune problema ca finisajele să lase de dorit!

De prea multe ori am cercetat cu atenție husele de telefon generice din piețe sau magazine GSM obscure, doar pentru a descoperi decupaje zimțate pe margini, cusături strâmbe sau porțiuni pătate sau decolorate. Și ceea ce îmi displace cel mai mult pe lumea asta este un lucru făcut pe jumătate—cam așa văd eu astfel de produse.

Deși aleg mai mereu accesorii cu design clasic, e musai să fie robuste, realizate din materiale ușoare cu finisaje calitative, și să-mi confere acel sentiment de siguranță și confort atunci când îmi folosesc telefonul. Nu cer deloc mult, iar timpul mi-a demonstrat că am făcut alegeri bune în ultimii ani. Aceste alegeri m-au ajutat să economisesc bani și să nu trec prin stresul reparațiilor, chiar dacă îmi scap telefonul pe suprafețe dure destul de des. Calitatea superioară este singura alegere care contează pentru mine. Urmează-mi exemplul și te aștept să-mi povestești despre tine și peste un an, de pe același telefon.

Articol scris pentru SuperBlog 2020, sponsor BrandGSM.

Surse foto proprii, brangsm.ro

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments