Cuprins
Doi pot ține un secret… sau nu?
Ați avut vreodată ceva pe suflet care v-a răpit somnul și nopțile cu totul, umplându-vă de anxietate și îndoieli? Doi pot ține un secret mi-a redeschis apetitul pentru thriller, și cu toate că de unele lucruri îți dai seama înainte de a ți se servi pe tavă, totul s-a legat atât de bine încât sunt pe deplin mulțumită de deznodământ, mai ales că totul este condimentat cu vechi secrete de familie ce nu fac decât să adauge o altă dimensiune intensității acțiunii.
RECENZIE DOI POT ȚINE UN SECRET
E ca și cum ai trăi într-o ilustrată de vacanță. Drăguț, strălucitor și cu granițele bine delimitate. Toți locuitorii din Echo Ridge se purtau de parcă ai fi dispărut dacă te-ai fi aventurat dincolo de marginile orașului.
Comunitatea din Echo Ridge are parte de propriile secrete întunecate, secrete ce nu pot duce decât spre o altă tragedie—dar tragediile deja sunt ceva obișnuit aici. După dispariția fără urmă a unei gemene și uciderea cu sânge rece a unei adolescente, ani mai târziu, cu vinovatul încă în libertate, nimeni nu-și mai aduce aminte vremurile când Echo Ridge era un loc sigur. Să trăiești cu teamă și îndoială în locul pe care-l numești ”acasă”, să te simți ca o piesă de puzzle ce nu-și găsește corespondent pe tabla vieții—asta însemna o zi obișnuită pentru cei implicați, și nu numai.
Gura lumii și cruda sa judecată îți pot face viața extrem de grea într-o comunitate restrânsă, unde majoritatea decide mersul lucrurilor și efectul de turmă este cu atât mai pronunțat cu cât vocile sunt mai răsunătoare. Iar când Ellery ajunge în oraș pentru o ședere prelungită în casa bunicii sale alături de fratele său geamăn, lucrurile se complică tot mai mult. Să fie criminalul din nou acolo, printre ei, pândind, uneltind, acoperindu-și urmele vechi și noi deopotrivă?
Dacă există cineva care îi poate da de urmă, aceea este Ellery. Pasiunea sa pentru mistere nerezolvate, născută în urma dispariției inexplicabile a mătușii sale în același oraș în care ea urmează să-și facă veacul pentru câteva săptămâni, se trezește la viață odată cu o serie de amenințări puse în scenă de o minte cu totul și cu totul bolnavă.
Dar nimic nu e ceea ce pare, prieteni vechi ascund secrete teribile și viețile altor adolescente sunt în pericol. Se va repeta, oare, istoria, la nesfârșit? Mi-a plăcut cum firul poveștii se desfășoară într-un mod perfect natural, neforțat, ducându-mă fix în mijlocul acțiunii și în mintea protagoniștilor, unde le-am simțit frământările și le-am aflat cele mai ascunse gânduri.
De-a lungul timpului am avut partea mea de thrillere în care misterul a fost aproape inexistent și deznodământul dezamăgitor, ca un balon dezumflat cu mult înainte ca petrecerea să ajungă la final. Dar Doi pot ține un secret este cu siguranță peste toate astea.
E ceva profund satisfăcător în a te confrunta cu un monstru și a ieși teafăr din încercarea aceasta.
M-am bucurat să găsesc un mix de drame personale și secrete întunecate care să mă țină în priză la ore mici din noapte, nerăbdătoare să aflu cine este vinovatul, să dezleg toate misterele prinse în pânza de păianjen a comunității din Echo Ridge, și să răsuflu ușurată când preferații mei reușeau să adauge poveștii turnuri de situație neașteptate.
A fost incitant ca, de data aceasta, să fiu eu cealaltă persoană în fața căreia fiecare dintre ei și-a dezvăluit secretul ținut departe de ochii și urechile altora; te aștept să-mi iei locul.