ZONA ZERO

Capricoarnă nonconformistă cu farmec, născută sub semnul evoluției – Nu caut nimic, doar mă laud

Nascuta sub semnul evolutiei Farmec
Reading Time: 5 minutes

Încă de mică am fost o rebelă. Chiar și acum, la 35 de ani glorioși, îmi este greu să merg cu „trendul”. Hainele mele au fost mereu un pic altfel, gândirea un pic câș, de iubiți nu mai vorbesc, și nici să-mi amintesc nu prea vreau. E ca și cum întreaga mea ființă respingea „normalitatea”.

Asta mi-a adus deopotrivă avantaje și neajunsuri. Și chiar nu știu spre ce parte a înclinat mai mult balanța. Cert e că am pierdut startul în multe domenii, recuperând ceva-ceva abia în ultimii zece ani. 

Am „înflorit” târziu, și încă port cu mine frânturi de copilărie și adolescență, reminiscențele unor lucruri încercate prea târziu, aruncate înainte pe linia temporală a existenței mele. 

VIAȚA FĂRĂ PROVOCĂRI N-ARE FARMEC

Am început timid să „gust” normalul, această bestie nedorită de care m-am ferit aproape un sfert de secol. Fără să realizez, mi-am făcut curățenie în relații și în suflet odată cu schimbarea aspectului exterior. Toate merg mână-n mână, și te frapează cât de departe ai fi ajuns dacă acel prim pas ar fi venit mai devreme.

Intrând și eu în rând cu lumea, m-am apucat să explorez acest „normal”—haine roz și verzi și-au făcut apariția în garderoba mea bicoloră; am învățat că e OK să ceri ajutor; mi-am setat țeluri pe termen scurt și lung, lucru prea mainstream pentru mine înainte; am ieșit din colțul meu de fetiță neînțeleasă și am pornit pe drumul unei femei independente. 

Am aflat, astfel, că îmi face o deosebită plăcere să mă îngrijesc, să aleg mai mult decât o cremă oarecare, să testez diferite produse de îngrijire a pielii și să mă documentez temeinic în ceea ce privește efectul lor.

DE LA LINIȘTE SUFLETEASCĂ LA TEN CURAT

Țin minte și acum reacția mea când am descoperit ce poate să facă o Apă Micelară Bifazică. Acest produs a fost un adevărat unicorn pentru mine, care adormeam cu machiajul straturi-straturi pe față după o noapte grea de party, muncă, sau ambele. Cel mult mă spălam dimineața și mai aplicam un strat de mascara. Să ridice mâna sus cine NU a făcut asta niciodată! 

Apă micelară bifazică Gerovital revolution Perfect Look

Apă micelară bifazică Gerovital revolution Perfect Look; sursă foto farmec.ro, fotografie proprie

Azi, la 35 de ani—îmi repet acest număr de neconceput mie, nu vouă; în mintea mea am încă 20 și dansez pe mese, „fără griji și fără bani”, cum ar zice Voltaj—sunt dependentă de apă micelară și NU mă mai trezesc a doua zi cu rimelul curs pe obraji. Primul meu pas în rutina de îngrijire a tenului a coincis cu toată această „curățenie” interioară și exterioară. 

De-a lungul timpului am testat și creme demachiante și uleiuri, dar senzația de usturime a ochilor îmi aducea aminte de trecut, și sincer, am plâns cam mult la viața mea pentru lucruri inutile. Formula bifazică este una dintre preferatele mele, și acum o pot găsi și în noua linie de produse propusă de Gerovital – Doctor în frumusețe

UN PREZENT RADIANT ÎN NOUA MEA NORMALITATE

Prin gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look, Farmec îmi oferă siguranța că pot trăi frumos în continuare, fără să-mi pese de riduri și imperfecțiuni. Și câte mai avem de trăit împreună! Noutatea constă în formula cu ulei natural de trandafir sălbatic și acid hialuronic cu 4 greutăți moleculare.

Practic, 4 molecule de acid hialuronic cu grad de absorbție diferit hidratează și pătrund în straturile profunde ale pielii, activând procesul de reparare epidermică. Acest proces este completat de beneficiile uleiului din trandafir sălbatic, care aduce fermitate și elasticitate tenului.

Gama Gerovital Perfect Look

Gama Gerovital Perfect Look, sursă foto farmec.ro

Farmec a evoluat odată cu mine, sprijinindu-mă în drumul meu spre această venerabilă vârstă. Am călătorit împreună încă din copilărie, când îi întrezăream numele pe laptele de corp din geanta de plajă a mamei, ne-am reîntâlnit în adolescență, ambii schimbați, cu noi „atribute” adăugate originalului, iar acum suntem ca doi vechi prieteni care se înțeleg din priviri. 

Timpul nu iartă pe nimeni. În special nu pe Alexandra din trecut, care își cumpăra o cremă de față o dată la un an și o uita și pe aceea în fundul sertarului. În ultimii ani am învățat să râd, să iubesc, să trăiesc cu adevărat. Iar semnele momentelor de bucurie și de tristețe sunt martori muți pe chipul meu. 

Am învățat, însă, și să mă prețuiesc mai mult, să-mi acord atenția cuvenită, să nu port cu mine în noua zi urmele nefaste ale zilei anterioare. Noua Cremă Ultra-Activă și Luminozitate îmi șterge griul de pe chip ca prin minune. Sunt fan acid hialuronic și niacinamide, iar această formulă are un efect radiant sănătos asupra tenului. Aproape la fel de eficient ca un moment de fericire pură.

Crema Ultra-Activa si Luminozitate

Crema Ultra-Activa si Luminozitate; sursă foto farmec.ro, fotografie proprie

NĂSCUTĂ SUB SEMNUL EVOLUȚIEI…ÎNTÂRZIATE

Nu am ajuns la rutina pe care o am acum cu ușurință. Am întâlnit și balauri pe drum. Am încercat produse de îngrijire de sute de lei care promiteau marea cu sarea, și am rămas doar cu…sarea din lacrimile de la iritanți. Am testat seruri care n-au făcut decât să-mi lase mici monstruleți pe față, și nu de la efectul de purging. Dar m-am luptat cu ei și am ieșit învingătoare.

Mi-a luat mult timp să aflu ce mi se potrivește, și să formez o legătură de prietenie cu pielea mea. Deși am pornit la drum pe picior greșit—tenul urla, mie nu-mi păsa—acum suntem într-o relație armonioasă. Eu îi dau Acid Hialuronic 4D, el îmi dă încredere să iau viața în piept în fiecare zi. Eu îmi mențin pielea curată și fericită, ea îmi oferă un glow natural fără pic de machiaj.

Am realizat târziu că sunt croită pentru schimbare. Născută sub semnul evoluției, oricât de târzie a fost ea, am înțeles unde se află cheia spre o viață împlinită. Am găsit-o în această încercare constantă de a fi cea mai bună versiune a mea. Fericirea, sănătatea, primul pas spre reușită—toate aceste elemente așteptau cuminți să le trezesc la viață cu pași mărunți. Și să țin drumul drept—cu eventualele gropi și căzături, împiedicată cum sunt, dar să ajung la destinație negreșit.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021, sponsor Farmec.

Surse foto: farmec.ro, fotografii proprii, editare Canva.

Sursă video: video propriu, sunet cu licență non-exclusivă Envato Elements, cu drept de folosire internațional & pe YouTube

 

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
2 Comments
cel mai vechi
cel mai nou
Inline Feedbacks
View all comments
Farmec
Farmec
3 ani

Hai ca mi-a placut!