Cuprins
„Când înfloresc caișii” de Gina Wilkinson ne duce în Irakul controlat de mukhabarat, în mijlocul unei povești de viață și de moarte, cu învățături despre prietenii ce transcend datoria și despre cât de prețioasă este libertatea, în toate formele ei.
Scrisă de o jurnalistă și corespondent străin, cartea le urmărește pe Huda și Rania, prietene din copilărie ale căror relații s-au răcit în urma unei presupuse trădări.
Recenzie „Când înfloresc caișii”
Pe de o parte o avem pe Huda, nevoită să își întrețină familia cu un job periculos la Ambasada Australiei, job ce o pune în fața unor alegeri de neînchipuit.
Pe de altă parte, Rania, fiica unui fost șeic, se zbate să pună mâncare pe masă și își țină fiica departe de privirile fiului noului conducător, un băiat crud care folosește fetele cele mai frumoase din țară pe post de jucării.
În noul Irak, nimeni nu vrea să atraga atenția, nimeni nu vrea să iasă în evidență, în timp ce poliția secretă este peste tot. Însă Ally, soția viceambasadorului face fix asta: atrage toate privirile cu fiecare apariție în oraș.
Blondă, suplă, îmbrăcată nu indecent, dar fără a respecta deciziile vremii cu privire la hainele pe care ar trebui să le poarte o femeie, Ally este din prima catalogată drept o femeie ușoară și pericolele o pândesc la tot pasul. Mukhabaratul o bănuiește de spionaj, iar când Huda este prinsă în jocul lor parșiv și trebuie să îi informeze asupra programului lui Ally, lucrurile devin cu atât mai greu de controlat.
Într-o cursă pentru a-și salva copiii și viața, Huda, Rania și Ally pornesc pe drumul spre libertate riscând totul. Relații se reînnoadă și principiul de alb și negru este șters cu buretele, rămânând în urma lui doar credința că nimic, niciodată, nu este liniar, unilateral sau în totalitate bun sau rău.
Deciziile pe care le ia un om pentru a-și menține familia în siguranță întrec de multe ori chiar și cele mai incredibile fantezii. Lucrurile pe care ești dispus să le faci pentru a continua să vezi soarele răsărind dimineața vor depăși tot ce ține de principii și idealuri, și nu vei avea habar care îți vor fi limitele, până nu ajungi acolo.
M-a enervat masculinitatea toxică a soțului Hudei, o masculinitate bine înrădăcinată, de altfel, în toți bărbații acelei țări. Mi-a dat, însă, speranță rezistența care era încă activa, cu toate riscurile pe care și le asumau, pentru a readuce totul pe linia de plutire printr-un parteneriat occidental. În fiecare stat și în fiecare epocă umbrită de noaptea dictatoriatului au existat acești oameni care au pus binele celor mulți deasupra propriei siguranțe; și poate de aceea, mulți dintre noi suntem acum liberi să ne facem propriile alegeri.
Sper ca astfel de acțiuni altruiste să inspire și să aducă putere de spirit acolo unde este nevoie, în situații critice în care o parte din ceea ce contează pentru tine este sub amenințarea tiranilor de orice fel. Sper ca abuzurile oamenilor asupra altor oameni să fie mereu întâmpinate cu rezistență, și cei care vor lupta pentru cauze drepte să câștige într-un final.
