Cuprins
„Al zecelea cerc” de Jodi Picoult nu este cartea la care m-am așteptat atunci când am purces la drum cu prima pagină. Subiectele pe care încearcă să le dezvolte sunt dureroase, sensibile și, din păcate, mult prea actuale.
Într-un mix de emoții ale personajelor, printre relații frânte și reclădite pe parcurs, autoarea ajunge în mijlocul obsesiilor adolescentine și ridică problema adulterului, alături de lupta de regăsire a identității într-o lume care nu ne aparține.
Cel mai mult mi-a plăcut ideea integrării benzilor desenate, povestea dintre paginile lor fiind o paralelă metaforică la situația prin care treceau cei trei membri ai familiei Stone.
Recenzie „Al zecelea cerc”
În prim plan o avem pe Trixie, care la cei 14 ani ai ei deja a trecut acea limită dintre hotarul binelui și răului, înotând printre râuri de gri. Viața nu e ușoară la vârsta adolescenței, cu atât mai mult într-o comunitate unde tinerii se dedau jocurilor sexuale în cadrul petrecerilor și încearcă substanțe care le fură amintirile și, a doua zi, îi pun în fața greșelilor deja comise.
Mânată de dorința de a nu fi lăsată în urmă, de a fi dorită, de a fi aleasă, Trixie cade din lac în puț și ajunge victima trădării ultime. Abuzul de orice natură are efecte dramatice asupra oricui, în special la început de drum într-o viață care va fi clădită pe retrăirea unei traume.
Neputința de a spune „Nu” și tentația de a recâștiga ceva ce odată a fost al tău o aduc pe Trixie în acel punct din care nu mai există cale de întoarcere, iar deciziile devin tot mai pripite.
Pe partea cealaltă a baricadei, Daniel, tatăl său, își refulează neputința în benzi desenate care tind să ducă spre un drum pe care l-a mai ales o dată: cel al violenței.
Cu o soție infidelă și o lipsă acută de comunicare în cuplu, Daniel se regăsește în imposibilitatea de a-și salva familia. Conștientizarea că nu suntem responsabili de faptele celor pe care îi iubim, că nu îi putem proteja este una de neacceptat pentru el, și este sigur că va recurge la orice act, oricât ar fi de josnic, pentru a-ți aduce fiica acolo unde o va ști în siguranță.
Precum cercurile iadului lui Dante, drumurile lor se suprapun până la acea prăpastie în care, dacă vei cădea, apoi nu mai există altă cale decât în sus. Periplul lor printr-o etapă a vieții mărginită de trădări de tot felul și dezamăgiri, de încercări de suicid, abuzuri emoționale și fizice, anxietăți și prejudecăți este unul anevoios care îi duce aproape la „capătul lumii”.
Alaska este și aici potretizată precum un tărâm în care totul poate fi șters cu buretele pentru a renaște. O întindere de alb unde viața nu pretinde a fi altceva decât este: o încercare nemiloasă la care suntem cu toții supuși. Importantă este vederea de ansamblu, ce alegem să luăm din tot ceea ce ne este dat. Vom lua doar părțile sufocate de smoală? Vom alege să vedem totul alb, just, imposibil de atins? Sau ne vom scălda în diversele nuanțe pe care o viață de om le poate afișa de-a lungul fiecărei zile? Decizia este doar a noastră, și ne bate la ușă în fiecare dimineață.
