Cuprins
Seria de autor Peter Grant a lui Ben Aaronovitch a ajus anul acesta și la noi, și am reușit să savurez prima carte pe îndelete, oferită de către prietenii mei de la editura Herg Benet. Nu prea citesc mister, iar Râurile din Londra a fost numai bună pentru a mă reintroduce în atmosfera specifică genului. Așadar, pe parcursul a 384 de pagini am alergat alături de Peter și mentorul său pe străzile din Londra, urmărind creaturi fără niciun strop de uman în ele, m-am aliat cu zei străvechi și am fost martoră unor puteri extraordinare pe care orice muritor și le-ar dori. Și nu am obosit încă—aștept următoarea carte!
RECENZIE RÂURILE DIN LONDRA
Cu un umor tipic englezesc, cartea debutează cu un caz demn de Sherlock Holmes: decapitarea unui cetățean în plin centru al Londrei. Printre detectivii desemnați cazului se află și Peter, un tânăr polițist abia ieșit din ucenicie și dornic de afirmare. Deși secția la care a fost detașat nu îl plasează în mijlocul acțiunii, Peter este abordat în noaptea crimei de către un martor ocular cel puțin neobișnuit, acesta cimentându-i interesul pentru caz și făcându-l să urmărească de unul singur pista ce tocmai i-a căzut în brațe.
Norocul face ca un personaj ciudat să îl ia sub aripa lui și curând se trezește în mijlocul unui mister cu conotații supranaturale. Celebrul Scotland Yard este asaltat de magie, și se pare că vechile metode de investigație nu mai sunt de ajuns. Aici intră în scenă inspectorul Nightingale, cel ce va fi mentorul lui Peter de-a lungul întregii acțiunii (și serii, sper), pregătindu-l pe acesta în tainele cazurilor în care magia și elementele supranaturale își cam fac de cap. Bizarul nu se oprește aici, ci continuă să se desfășoare în etape, adăugând val după val de întrebări fără răspuns.
Un fluier de poliție pe Bow Street. Pentru o clipă, am simțit o conexiune, ca un vestigium, cu noaptea, cu străzile, cu fluierul și cu mirosul sângelui și al propriei mele frici.
Peter află curând că nu este nici pe departe prima oară când Londra se confruntă cu astfel de întâmplări ieșite din comun și că abilitățile sale pot face diferența în rezolvarea unui caz de proporții. Încet-încet, proaspătul polițist se transformă în ucenicul-vrăjitor, iar viața lui se schimbă la 180 de grade.
Călcâiele mi-au săpat tot mai adânc în iarbă, până ce au ajuns dincolo de marginea pentagramei, și am simțit un iureș de exaltare, o foame de violență și un întreg ocean al rușinii și umilinței și al setei de răzbunare.
Mi-a plăcut perspectiva unei lumi în care realul și fantasticul conviețiuesc după reguli bine stabilite, o lume în care magia încă există, și am adorat latura personificării introdusă în pagină cu un fler extrem de englezesc de către autor. M-a uimit totuși neverosimilitatea cu care Peter și prietenii săi par să accepte și să înțeleagă paranormalul situației—cred că acest aspect, această trecere din normal în fantastic putea fi executată cu o mai mare finețe; doar cartea te poartă în primă instanță într-o Londră perfect normală, ce se transformă abia apoi într-un loc în afara limitelor înțelegerii umane!
Mi-aș fi dorit puțin mai mult de la acțiune, dar nu pot spune că mi-a displăcut aventura detectivilor-vrăjitori. Chiar dacă nu poate fi catalogată drept o serie ”hardcore mistery”, sunt curioasă care vor fi următoarele aventuri ale lui Peter Grant.
(…) E semnul suprem al unui actor inegalabil—a ști, până la cea mai scurtă fracțiune de secundă, când a venit clipa să iasă de pe scenă.
