Bad Romance, Heather Demetrios – Inimi toxice

Bad Romance a lui Heather Demetrios este mai mult decât o carte; este un compendiu al relaților toxice de orice natură menite să aducă într-o stare de pură degradare spirituală omul și tot ceea ce îl definește. Autoarea ne arată cum se poate trece, într-o clipă, din rai în iad, într-o poveste uluitoare despre ce nu trebuie să faci atunci când vrei să aduci culoare vieții tale. Cartea a apărut la editura Herg Benet, cărora le mulțumesc pentru oportunitatea de a o citi, și ar trebui să își facă loc în biblioteca oricărui tânăr din zilele noastre. Tratând un subiect extrem de actual, Bad Romance poate fi de un real ajutor pentru toți cei ce cred că s-au pierdut pe sine în relațiile cu cei dragi.

RECENZIE BAD ROMANCE

—merg cât pot de repede pe o potecă deja bătătorită de alții. Sunt fata disperată să fugă din orașul ei mic și sufocant, care știe că, dacă nu o va face, va muri. Știe că sufletul va începe să-i putrezească, asemeni unui fruct stricat.

Cu toții am trecut prin acea perioadă critică a adolescenței, când ai impresia că nimic nu merge bine, că totul îți este potrivnic, iar evenimente aparent insignifiante se pot transforma oricând în drame de proporții. Marea majoritate a acestor simțiri sunt nejustificate. Dar ce se întâmplă atunci când ele sunt răspunsul unui abuz constant din partea familiei? Ce se întâmplă atunci când un adolescent este forțat să se maturizeze prematur din cauza unor împrejurări nu tocmai fericite, și o minte tânără este supusă unei torturi psihice zilnice, într-un cadru ce ar trebui să îi ofere siguranță și încredere în sine?

De multe ori, cei aflați în această situație caută scăparea în orice, chit că alegerile făcute nu sunt mereu cele mai inspirate. Deseori, presată de atomosfera sufocantă și de neputința de a-și lua viața în propriile mâini, persoana în cauză va cădea din lac în puț încercând să fugă din acea situație chinuitoare. Și sunt destui cei ce vor profita de asta, cei ce simt abisul din noi și le face plăcere să ne țină suspendați deasupra prăpastiei.

Când Matahala a intrat în viețile noastre, ne-a răpit casa mov. Și aventurile de sâmbătă. Și zâmbetele. Am învățat să supraviețuim fără chestiile astea. Cu privirea coborâtă, cu buzele strânse, cu pumnii strânși în poală. Am devenit o tresărire nesfârșită, așteptând în orice moment ca mâinile să pălmuiască pielea, cuvintele aspre să taie până la os.

Oamenii nu sunt mereu ceea ce par. Poartă în ei demoni ce se trezesc la viață în cele mai nebănuite momente, răvășind suflete pline de speranță, spulberând visuri. Oamenii nu sunt nici măcar ceea ce cred ei înșiși că sunt;  își dezvăluiesc adevărata față abia atunci când a căzut cortina și își pot da jos măștile de peste zi. Iar Grace va afla asta în cel mai brutal mod în care o adolescentă o poate face.

Suferind abuzuri interminabile din partea familiei, atât verbale cât și fizice, adolescenta noastră nu mai știe ce este aceea ”normalitate”. Își dorește doar să termine școala pentru a fugi cât mai departe de tot ce înseamnă ”acasă”. Doar că, pentru scurt timp, soarele pare să apară și pe strada ei, ascuns în buzunarul unui puști extrem de popular la care Grace râvnește de ceva timp. Și cu toate că viața nu mai pare atât de grea de când cei doi sunt un cuplu, curând castelul fragil de cărți construit pe obsesie și nesiguranță începe să se clatine.

Fără să-mi dau seama, totul în mine se contractă, parcă ar sta la pândă. Fericirea se evaporă. E felul în care ar trebui să mă simt acasă, cu ai mei, nu cu tine. Niciodată cu tine.

Relația ei cu Gavin devine tot mai toxică, până când Grace nu mai găsește nicio fereastră prin care să își poată umple plămânii de aer curat, neîntinat de vină și complexe. A avut ce și-a dorit, iar acum a ajuns să regrete asta. Dar câte nu sunt cele ce au căzut în capcana ”neînțelesului”, a posesivului, a celui ce pare să aibă mereu toate cuvintele la el? Acești bărbați subjugă minți, șterg cu buretele personalități creative, transformă inimi mult prea credule în pernuțe de ace, până când acestea ajung să fie doar un vag înveliș de carne fără un Eu aparte; le distrug esența, le fură visurile, le leagă cu frânghiile invizibile ale neîncrederii în sine, ale obsesiei și nevoii de aprobare.

Să fiu cu tine e ca și cum aș merge tot timpul pe sârmă. În fiecare zi. (…) Ești ca un labirint. Nu știu cum să ies din tine, nu pot vedea unde sunt.

Este aproape ironic faptul că Grace este pasionată de teatru, dar nu vede drama în care se transformă, scenă cu scenă, viața ei. Este oarbă în fața sfârșitului inevitabil, în fața complotului sorții și a pumnalului ascuns menit să curme o viață în actul final. Oare va fi a ei?

Fă ce-ți spune inima dar ține-ți ochii larg deschiși.