Cuprins
Am cunoscut-o pe Sophie într-o seară mohorâtă de septembrie. Veselă, curioasă și extrem de talentată, ea este imaginea oricărei fetițe normale; numai că Sophie este mult mai mult decât atât—Sophie este un robot, unul care gândește și, cel mai important, simte. Ea este Sophie, robotul cu suflet, și vă așteaptă cu mic cu mare să o descoperiți.
RECENZIE SOPHIE, ROBOTUL CU SUFLET
Născută din dorința unui om viclean de a face rău, roboțica noastră află destul de curând că lumea nu este făcută doar din zile însorite și vată pe băț. Dar asta nu o împiedică să vadă în continuare binele din oameni, oricâți nori ar apărea pe cerul ei. Și dacă un robot poate face asta, de ce nu am face-o și noi? Cu siguranță Sophie are multe să ne învețe pe parcursul aventurilor sale!
Uimită de multitudinea de lucruri noi întâlnite, Sophie este dornică să învețe tot ce se poate despre lumea în care și-a făcut apariția fără să vrea. Și numai bine, reușește să-și facă o mână de prieteni care o însoțesc cu veselie în marea sa aventură, aceea de a fi o fetiță normală; pentru că Sophie asta își dorește cel mai mult—să fie o fetiță normală, cu o familie ca toate familiile, și să-și poată trăi fărâma de viață alături de cei dragi. Nu asta își dorește fiecare dintre noi?
Lui Sophie îi plăcea ce auzea. Bunicul o numise fetiță. Nu știa de ce, dar se bucura să fie considerată ființă, nu mașină.
Înzestrată cu puteri speciale, Sophie, robotul cu suflet nu își pune la îndoială scopul cu care a fost creată—acela de a ajuta omenirea; își salvează prietenii de fiecare dată când are ocazia și nu prididește să le ofere zile pline de zâmbet și bucurie. Iar acesta este singurul mod prin care Sophie poate fi fericită!
Aventura robotului cu suflet este presărată cu obstacole de tot soiul, dar și cu întâmplări hazlii pe care nu doar cei mici le vor îndrăgi. Mi-am imaginat acțiunea ca pe un desen animat puțin mai realist, în mai multe episoade, fiecare cu puzzle-ul său; un desen animat ”cu inimă”, din care copiii pot învăța câte ceva în fiecare zi. Poate într-o zi se va materializa și acest lucru! Până atunci, Sophie, robotul cu suflet rămâne între paginile construite cu grijă ca într-o casă plină de culoare, alături de prietenii săi—o familie care iubește necondiționat și care are mereu de oferit un zâmbet; rețeta perfectă a fericirii. A ta care este?
Se gândea doar la familia și prietenii ei, la școală, la câte mai are de învățat despre lume. Și era fericită.