La sfârșit de august torid și capricios, Aromă de august a poposit la mine pe noptieră ca o gură de aer proaspăt de la munte, un ”altceva” care să-mi potolească setea de lectură. Ioana Țigănilă reușește să mă ”răcorească” prin intermediul cărții-jurnal ce înglobează o parte din ceea ce o face să fie Ioana, cu bune și rele și cu tot ceea ce prețuiește mai mult în această lume. Cartea a apărut la editura Herg Bennet-oameni faini care mi-au dat ocazia să o citesc-și te poartă într-o călătorie în sufletul Ioanei pe parcursul a 203 pagini ”aromate” cu trăiri felurite, colorate frumos.
RECENZIE AROMĂ DE AUGUST
Nu vreau să ajung să îmi îmbătrânească sufletul, înainte de a-mi îmbătrâni trupul.
Nu este ușor să te arăți lumii așa cum ești, fără măști și paravane frumos pictate, fără exprimări literare perfecționate până la sânge de către un terț, fără teamă de respingere. Apreciez și salut curajul autoarei de a mi se dezvălui mie, un străin—dar un străin care o înțelege, cu propriile-mi arome de august ce mă definesc.
Ioana atinge fără reținere subiecte delicate despre care își spune părerea ferm, cu o candoare vădită; cu majoritatea sunt de acord și nu pot decât să mă bucur de fiecare dată când un alt seamăn alege să tragă semnale de alarmă asupra a tot ceea ce este în neregulă cu țara asta, cu lumea în care trăim, cu noi, în general. Cred cu tărie că este unanim acceptat faptul că ne îndreptăm încet dar sigur spre o dezumanizare totală; în lupta noastră cu viața iscăm valuri peste valuri de distrugere: a noastră, a celor din jur, a valorilor, a tot ce este bun și frumos pe lume. Și Ioana știe asta. Tocmai de aceea alege să-și trăiască viața frumos și să-i ofere familiei sale cât mai multe ocazii de a se bucura de momentele care înseamnă ceva. Ceea ce nu este ușor, mai ales în ziua de astăzi, când uităm de noi, darămite de alții!
Am plâns în seara aia… Știi de ce? Pentru că omul ăla, din păcate, ilustrează tare bine societatea în care trăim. Rea. Meschină. Plină de ură. Să nu disperăm, îmi zic. Mai sunt și oameni frumoși aici.
Pe lângă ardoarea cu care își susține principiile, felul în care autoarea așterne pe hârtie dragostea de mamă este minunat. M-am regăsit contemplând la propria-mi Cataleya, o fetiță bălaie cu ochi blânzi, care mă ia de mână cu degețelele ei mici și mă întreabă de ce sunt tristă, dacă putem mânca înghețată chiar dacă-i iarnă sau dacă are voie (”Dar te rog, mami, doar puțin!”) să se mai joace o dată cu jucăria aia care face un zgomot infernal. Nu de puține ori, printre pagini, mi-am prins un zâmbet cu coada ochiului și am înțeles că probabil așa este, probabil că nimic nu se compară cu a avea o mini-versiune a ta, numai că infinit mai bună, mai frumoasă, mai TOT; o ființă cu care poți împărtăși lumea întreagă, văzută prin ochi de copil și de adult deopotrivă, într-o complicitate dulce care este doar a voastră.
Doamne, cât e de expresivă! Nu seamănă deloc cu mine. Eu sunt rece și serioasă ca o statuie de gheață. O statuie care se topește doar atunci când mă strânge în brațe ea (hai, fie și el), când îi simt inimioara cum îi bate în piept, când își pune capul pe umărul meu și mă bate părintește pe spate…
Citind Aromă de august m-am simțit ca la o șuetă cu o veche prietenă care îmi înțelege temerile și indignările cu care merg prin viață. M-am simțit confortabil să ”stau de vorbă” cu Ioana și m-am regăsit în destăinuirile ei, cu toate că provenim din medii diferite. Este reconfortant să știi că nu ești singur în trăiri!
Îți mulțumesc, Ioana, pentru acest dar; pentru zâmbete, pentru indignări, pentru dorința de a fi mamă și de a vedea viitorul în copilul meu, de a dori o lume mai bună pentru el și pentru noi toți; pentru imboldul de a spune lucrurilor pe nume, pentru curajul de a fi eu, cizelată de propria daltă, de propria-mi mână tremurândă, și nu de a unei societăți putrede sau a unor străini fără principii; pentru o aromă de august împărtășită pe deplin și pentru toate verile spre care mi-ai deschis fereastra.
