În 1934, Statele Unite erau cuprinse de secetă, o secetă cumplită ce a destrămat familii întregi și le-a dezrădăcinat de-a dreptul din locul pe care îl știau a fi „acasă”. Din Texas până în Nebraska, furtunile de nisip ce aduceau cu ele disperare și boală, acoperind totul cu un praf ce nu părea să dispară niciodată, au măturat în calea lor animale și oameni deopotrivă, lăsând în urmă orașe abandonate și ferme în paragină.
Acela a fost cel mai arid an dintre toți, dar perioada a fost una îndelungată. Oamenii au început să migreze ca păsările călătoare în căutare de apă și verdeață, de un loc pe care să-l poată numi din nou al lor.
California nu s-a dovedit a fi acel loc primitor și cald la care se așteptau, fiind priviți la fel ca în celelalte state care nu fuseseră lovite de secetă drept leneși, freeloaders, și oameni buni de nimic veniți să fure job-urile și mâncarea cetățenilor de rând.
Recenzie Cele patru vânturi
În aceste circumstanțe se regăsește și Elsa Martinelli, fermier convins cu familie muncitoare, nevoită să o ia de la capăt pe alte meleaguri. Dar nu ar fi prima oară pentru Elsa. Noile începuturi s-au dovedit a fi fructuoase pentru ea încă de când avea 25 de ani.
Lăsând la o parte lipsa împlinirii în dragoste, Elsa și-a clădit un cămin în sânul familiei de italieni veniți în America în căutare de mai bine, și pare a nu mai avea nevoie de nimic altceva.
Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Provenită dintr-o familie înstărită, dar având ghinionul de a suferi de o boală ce slăbește trupul și spiritul în copilărie, Elsa și-a jucat rolul de fată la locul ei, fără planuri de viitor la orizont și fără speranța că se va mărita vreodată, toate aceste idei susținute din plin de către un tată și o mamă „iubitori” care „îi doreau doar binele”.
Totul s-a schimbat când a hotărât să riște, dorind cu ardoare să aibă toate lucrurile de care aveau parte eroinele din cărțile pe care le iubea atât de mult: fluturi în stomac, dragoste împărtășită, copii pe care să îi crească alături de o familie împlinită.
Un nou început
Și a fost nevoie să își părăsească propria familie pentru a le avea. Acum, după mulți ani în care deja a prins rădăcini sănătatoase în solul fermei pe care o lucra alături de soț și socri, greutățile o împing spre noi aventuri, posibil periculoase, spre o zi de mâine incertă în care nu se știe nici dacă vor avea ce mânca.
Mi-a plăcut mult cum autoarea a captat stilul de viață al lucrătorilor nomazi ce culegeau bumbac, fructe și legume sezon după sezon, mutându-se din loc în loc doar pentru a câștiga câțiva cenți pe o zi grea de muncă. Exploatarea se întâmpla și în rândul americanilor get-beget, care profitau de pe urma neajunsurilor celor de aceeași nație cu ei, într-o țară ce se voia a fi „o țară liberă”, ”tărâmul tuturor posibilităților”, un pământ plin numai de lapte și miere—dar nu pentru toți.
Greutățile prin care trece Elsa, și, mai apoi, fiica sa, care crește experimentând pe propria piele nedreptatea cruntă și diferențele enorme dintre păturile sociale sunt de ajuns pentru a te face să te gândești cât de norocos ești să ai un acoperiș deasupra capului și o farfurie de mâncare la fiecare masă, pentru tine și ai tăi.
Profilul Elsei e unul tipic copilului umilit, crescut într-o familie în care sterilitatea emoțională era la ordinea zilei, așadar alegerile sale de a rămâne oarecum în expectativă în relația de cuplu nu m-au mirat. Teama de respingere, hrănită și de prejudecățile vremii, i-a furat un „ce-ar fi fost dacă” în care s-ar fi deschis ca femeie, explorând o întreagă lume de emoții și împliniri.
Nu am negat sfârșitul; a fost un sfârșit decent, unde viața și-a luat înapoi ce-i al ei. De altfel, întreaga carte este plină de viață, de momente reale pe care le vezi întâmplându-se aievea, de mici detalii care spun totul despre personaje. Iar asta mi-a plăcut enorm!
