Melinis – Din dragoste pentru natură, creat cu mâini de soare pentru inimi dulci

Undeva, pe valea însorită a Nișcovului, străjuită de păduri și vii cât vezi cu ochii, lumea misterioasă a necuvântătoarelor se trezea la viață. O nouă zi, un nou început pentru întreaga natură. Departe de tumultul civilizației, într-o poiană plină de zumzet, razele de soare își făceau simțită apariția reflectând mii de săgeți aurii în boabele de rouă. Ieșind din stupul lor de peste râu, două albinuțe deja porniseră înspre luminișul unde dulcemetrul trona de când lumea. Setat să măsoare dulcele din lumea înconjurătoare, dulcemetrul este și în ziua de astăzi cea mai importantă ustensilă a naturii de când lumea și pământul! Unele albine ar spune chiar că de el depinde echilibrul din lumea oamenilor—pentru că, nu-i așa, fericirea trece prin stomac și prin inimă, iar când ai dulce-n linguriță, sufletul ți se îndulcește pe loc!

Dar în acea dimineață, lucrurile erau pe cale să ia o întorsătură neașteptată; pentru că, ce să vezi, dulcemetrul scăzuse vertiginos, și oamenii erau în pericol! Nori grei și negri se adunau deasupra lui, în timp ce indicatorii continuau să scadă.

– Vai! Ce dezastru! Trebuie să anunțăm conducerea, zise prima albinuță lucrătoare.

– Trebuie să anunțăm Marele Sfat, zise a doua, și o porniră în grabă către sediul central.

Odată ajunse acolo, au tras semnalul de alarmă și au așteptat. Totul se oprise în loc; rând pe rând, pomii fructiferi din livadă își întorseseră capetele spre poiană, trandafirii din Grădina Infinită își ridicaseră cupolele pentru a auzi mai bine sfatul bătrânilor, iar albinele veniseră roi la apel.

Dintr-un colț de fagure, Regina Mamă flutură o aripă argintie:

– Ce-i zarva asta?! Cine îndrăznește să-mi strice o așa frumoasă dimineață? Și de ce pierdem secunde prețioase de muncă?!

– Regina mea, spuseră în cor cele două albinuțe responsabile cu măsurătorile, se anunță vremuri grele. Dulcemetrul ne arată că dulcele din oameni va ajunge sub limita inferioară în doar câteva zile!

– O, nu! Sunteți siguri? Atunci nu e timp de pierdut! Adunați bătrânii, trebuie să salvăm bietele suflete!

Nici nu termină de rostit ultimele cuvinte, că Regina se pomeni înghiontită de o ramură subțire, plină de bobițe aurii ca zeci de sori adunați laolaltă.

– Nu-s chiar ATÂT de bătrân precum crezi, zise Cătinel, cel mai în vârstă arbust de cătină din tărâm. Zmeur e la doi pași în urma mea, iar restul îl urmează. Am auzit alarma. Să fie vorba de norii amenințători ce se adună peste râu?

Cele două albinuțe lucrătoare își repetară descoperirea în fața tuturor. Gânditori, bătrânii șezură la sfat preț de trei ore. Iar când se ridicară, parcă fețele le erau mai luminate și foșnetul frunzelor mai vioi.

– Am decis. Este cât se poate de clar. Ne trebuie o noutate, zise Cătinel.

– Ceva atât de îndrăzneț și nemaivăzut, încât să arunce dulcemetrul în aer, chicoti Zmeur.

– Ceva…altfel, zâmbi călduros un trandafir de viță nobilă.

– Albinele mele dragi, zise Regina Mamă, plecați în cele patru zări ale văii și aduceți ajutor! Vom împleti dulceața fructelor crude și sănătatea mierii, și vom crea un dulce inedit, cu aroma fiecărui anotimp!

– Și cum îl vom numi, Măria Ta?

– Melinis! Întreaga lume trebuie să știe că mierea și bunătatea naturală de Nișcov pune fericirea în mișcare!

Albinuțele nu se mai întinseră la vorbă, făcând exact cum le-a fost comandat. A doua zi, valea aștepta înfrigurată întoarcerea lor, când începură să apară, una câte una, fiecare purtând câte un strop din noul dulce într-un săculeț de cicoare.

– Regina mea, ne-am întors cu vești bune! Eu și suratele mele am fost triumfătoare în misiunea ce ne-ați încredințat-o. Vă prezint Melinis de cătină, obținut printr-o metodă unică de preparare, cu ajutorul supușilor lui Cătinel. Au fost bucuroși să ne împrumute aroma și culoarea lor caldă pentru un dulce nemaipomenit. Ideea pe care-au avut-o este neprețuită! Preparând astfel produsul, fructele își păstrează proprietățile și rezultatul este excepțional!

– Din regatul lui Cătinel am pornit mai departe, către Grădina Infinită, unde eram așteptați cu petale de trandafiri abia scuturate pentru Melinis de trandafiri. Puritatea ingredientelor naturale, neprocesate și nerafinate industrial va readuce oamenii pe linia de plutire și fericirea nu va întârzia să apară în inimile lor!

– Iar de acolo, am ajuns la primele ore ale dimineții în livadă, unde ne-au întâmpinat cu ospitalitate afinul, vișinul, părul, prunul și gutuiul. Ne-au promis Melinisuri pe cinste odată ce fructele vor da în pârg, pentru ca întreaga lume să se bucure de aroma și savoarea lor naturală chiar și în extra-sezon!

– Și supușii mei? Întrebă Zmeur, mirat că nimeni nu pomenește savoarea zmeurei, ce ar fi fost numai bună pentru un Melinis pe cinste.

– Ajungeam acolo prima dată, mormăi una dintre albine, dacă Albinița Albus nu se oprea să cerceteze Marele Câmp de Vest pentru noi ingrediente.

– Hei! Descoperirea mea a fost cu folos, căci mi-am dat seama că putem folosi și plante aromatice precum drușaim, mentă, scorțișoară sau cuișoare pentru un plus de savoare. Iar locuitorii din Zmeuria au fost de acord cu mine! Om fi ajuns noi mai târziu, dar Melinis de Zmeură este pur și simplu o delicatesă!Bătrânii și Regina Mamă zâmbiră pe sub mustăți și aplaudară inițiativa Albiniței Albus, fiind totodată recunoscători pentru eforturile tuturor. După ce gustară pe îndelete noul dulce sănătos și pur, directiva ca Melinisurile să fie răspândite peste tot în micul tărâm al oamenilor a fost dată, iar albinuțele s-au pus pe treabă. Zumzăind de zor, de dimineață până seara, combinau iubita miere de salcâm cu fructe proaspăt culese sau petale de trandafiri aromați, obținând printr-o metodă unică de preparare lentă la temperaturi sub 35 ˚C un dulce nou pentru papilele noastre gustative. Dulcemetrul a început să urce tot mai mult, și curând a atins cote maxime. Totul urma să fie mi-nu-nat din nou!

Nu mulți știu că inovația naturii a salvat tărâmul la limită, și puțini sunt cei ce au dat povestea mai departe. Și poate că albinuțele poartă șorț și bonetă, culeg fructe și petale cu noaptea-n cap, cu mâini de soare, și le amestecă cu măiestrie cu miere curată de la producători locali. Poate că poiana încă există, dar e locuită de oameni cu inimi dulci, ce păstrează secretul Melinis în continuare, pentru a-l da mai departe din tată-n fiu. Și dacă este așa, atunci dulcemetrul e pe mâini bune!