ZONA ZERO

Primul copil, primii pași responsabili împreună

Reading Time: 5 minutes

„Copilăria trebuie să fie lipsită de griji, mereu o joacă sub soare; nu să trăiești un coșmar în întunericul sufletului.” Dave Pelzer

Cu toate astea, mulți copii trăiesc acel coșmar, în întreaga lume. Pare ireal ca suflete atât de inocente să fie aruncate în prăpastia deznădejdii de către sărăcia lucie în care trăiesc și lipsa accesului la elementele de bază pentru o viață echilibrată. Copii nevinovați duc vieți mizere în bordeie ce cad peste ei, nu știu ce este aceea carte, nu au un ghid moral în viață și le lipsește esențialul, din toate punctele de vedere: emoțional, social,  financiar. Și totuși, nu acesta este răul cel mai mare.

Căci spaima ultimă a tuturor părinților stă, fără doar și poate, în bolile necruțătoare ale secolului 21. Acestea nu fac diferențe de vârstă, și nimănui nu-i vine să creadă că i se poate întâmpla lui. Cu toate astea, secțiile de copii ale spitalelor primesc în continuu pacienți cu afecțiuni grave, iar asociațiile de binefacere se zbat pentru a-i ține pe linia de plutire, pentru a le da o șansă în plus la viață. Dar ce-ar fi dacă copilul tău ar avea această șansă pusă deoparte, încă din prima zi în care a tras aer în piept pe acest pământ?

CUM SĂ ÎNTÂMPINI NEPREVĂZUTUL

Trăim într-o eră în care, încă din fragedă pruncie, o mare de „rău” imprevizibil pândește după colț—un adevăr înfricoșător, dar totuși, un adevăr. Iar asta ar trebui să ne facă să ne schimbăm modul de viață și felul în care ne plănuim viitorul, în special atunci când vine vorba de întemeierea unei familii. Viața ne poate rezerva surprize neplăcute, și într-o secundă poate fi dată peste cap de boală, faliment, sau diverse accidente.

asteptand un copil

Tocmai de aceea, plănuirea în detaliu a venirii pe lume a unui copil îmi dă acea siguranță că măcar o parte din acest imprevizibil poate fi contracarat, că vom avea baze solide care să ne țină în picioare dacă cerul va cădea pe noi din orice punct de vedere, că vom reuși să ne ridicăm, împreună—șifonați pe ici pe colo, dar teferi și gata să o luăm de la capăt.

Pilonii care ne vor menține „acoperișul” deasupra capului și ne vor feri de vânt și ploaie, atât literal cât și metaforic, au fost gândiți în prealabil și îmbunătățiți de-a lungul timpului pentru a rezista chiar și celor mai aprige furtuni.

Nu zic nu, iubesc surprizele și mă las dusă de val atunci când situația o cere; dar nașterea unui copil nu este ceva în care să vreau să mă arunc orbește, ci mai degrabă primul pas făcut cu încredere alături de un mic suflețel care merită să aibă parte de tot ceea ce este posibil să îi ofer, încă din prima clipă.

SĂNĂTATEA, LA BAZA FERICIRII

Iar cel mai important pilon al siguranței mele de mâine este acela care ne va pune la dispoziție cele mai bune tratamente în cazul în care mica noastră minune va suferi vreodată de una dintre zecile de afecțiuni tratate cu succes cu ajutorul celulelor stem recoltate din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical sau placentă.

Aceste celule pot trata boli grave, în unele cazuri fiind chiar singura opțiune de tratament, în timp ce în alte situații sunt folosite abia după ce alte metode au dat greș sau boala este extrem de agresivă. Luând în considerare aceste lucruri, am decis deja ca la naștere să recoltăm celule din sângele ombilical, și vom apela și la stocarea țesutului de cordon ombilical ca sursă de celule stem.

fetus in uter
Recent am descoperit Cord Blood Center, prima bancă de celule stem din România, și am aflat că oferă și servicii de recoltare placentă și stocarea sa ca sursă de celule stem, aceasta prezentând o aplicabilitate terapeutică aparte datorită caracteristicilor imunologice asociate celulelor derivate din placentă.

Specialiștii de la Cord Blood Center efectuează recoltarea conform pachetului de servicii ales, cu ajutorul unei truse sterile, nu înainte ca medicul ce a asistat la naștere să le dea OK-ul, și obțin în urma procesării până la 25 de unități stocate în condiții de criogenie ca sursă de diferite tipuri de celule stem, după cum urmează:

– Celule stem hematopoietice din sângele ombilical
– Celule stem mezenchimale din țesutul de cordon ombilical și țesutul placentar
– Celule stem hematopoietice din sângele din placentă, respectiv țesutul placentar
– Celule stem endoteliale din placentă

Fiecare dintrea ceste tipuri de celule joacă un rol important în diverse terapii menite să salveze vieți. Este important pentru mine să bifez tot ceea ce se poate pentru a întâmpina o potențială situație critică legată de viitorul meu copil, așadar vom lua în calcul toate opțiunile de recoltare, deoarece împreună extind și diversifică gama de afecțiuni tratate.

Al doilea lucru de pe lista mea ține tot de sănătate, și constă în plata la zi a unei asigurări de sănătate care să-mi permită să nasc fără probleme și fără greutăți financiare într-un spital privat, cu medicul pe care l-am ales deja de câțiva ani pentru a-mi fi alături în acele momente. Încrederea în cadrul medical ce te va asista la naștere este esențială pentru o stare emoțională echilibrată, pentru reducerea temerilor care există cu siguranță în sufletul fiecărei viitoare mămici, și pentru un plus de siguranță că TOTUL VA FI BINE.

FĂCÂND DIN CASĂ, ACASĂ

Și pentru că odată ieșiți din spital, va trebui să ne întoarcem împreună la un „acasă” confortabil și complet echipat pentru primele luni de viață ale bebelușului, în perioada premergătoare nașterii avem în plan o multitudine de schimbări ce vor surveni în casă (și pe lângă casă, dar asta este deja altă poveste).

nou nascut
Aici intră în scenă reamenajarea camerelor unde piticul meu cu ochi de soare va cunoaște pas cu pas ce înseamnă viața, unde va învăța să râdă, să nu-i placă piureul de mere, sau să adoarmă pe cântece de leagăn vechi. Adăugarea protecțiilor pentru copii primează, și nu cred că este nevoie de mult mobilier la început, în afară poate de cădița de baie și masa de schimbat scutece, pe care le consider esențiale și mi le doresc în format 2 în 1.

Penultimul element din top 5 „must have” pentru un început cu dreptul pe drumul vieții alături de copilul nostru este aprofundarea metodei Montessori de educare a acestuia, pentru ca atunci când are deja 1 an să putem păși împreună într-o nouă etapă plină de experiențe nemaipomenite pentru întreaga familie. Sunt fascinată de această pedagogie și îmi doresc enorm să reușesc să o stăpânesc!

Dar pentru că nu pot face nimic din toate cele de mai sus fără stabilitate financiară, trebuie menționat ultimul, dar nu cel din urmă pilon al siguranței mele atunci când vine vorba de viitorul copil—contul de economii. Acesta există deja, și va fi încă un plus pentru noi în lupta cu imprevizibilul, imprevizibil ce poate, uneori, să dărâme chiar și castele din nori.

„Copiii: ei dansează înainte să afle că există muzică pe lumea asta. William Stafford” — Fă ceva pentru ca dansul lor să nu fie întrerupt de amărăciunea bolii sau a lipsurilor de orice fel. Fii responsabil. Alege să îi protejezi de necunoscut, pentru o viață cu zâmbete largi încă din timpul sarcinii, și până hăt, departe, când tu și partenerul veți avea frunți ninse de albul trecerii timpului, cei mici nu vor mai fi mici, și vor avea copii la rândul lor.

Articol scris pentru SuperBlog 2020, sponsor Cord Blood Center – Prima bancă de celule stem din România

*Surse foto: Freepik – licență premium; super-blog.eu

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
2 Comments
cel mai vechi
cel mai nou
Inline Feedbacks
View all comments
Mihaela
Mihaela
4 ani

In primii ani de viata esențial nu e sa aiba o camera a lui/ei, eu personal am ales sa ii am langa mine pana isi vor dori ei sa zboare. Sunt niște momente unice pe care nu le-as schimba cu nimic
Ps. Masa de infasat e aproape inutila, tare m am bucurat ca nu am cumpărat – o desi era in plan