Cuprins
Trandafirii de mai, a doua carte din seria Colecționarul apărută la Editura Herg Benet, ne arată cât de departe poate ajunge obsesia umană și cât de puternic poate fi un om. Pentru că suntem puternici, încă din fașă. Evoluția ne-a îmbunătățit rezistența psihică și emoțională, în timp ce ne-a furat puțin din cea fizică. Dar instinctele sunt tot acolo, și de multe ori ne apără de necunoscut, de acel pericol iminent care se apropie cu pași repezi câteodată, fără să ne lase timp prea mult de reacție.
RECENZIE TRANDAFIRII DE MAI
Dar ce faci atunci când semnele au fost acolo timp îndelungat, dar pur și simplu nu ai avut destulă hotărâre pentru a acționa? Ce se întâmplă când răzbunarea devine scopul ultim al călătoriei tale pe acest pământ? Și dacă asta se întâmplă la vârsta fragedă a adolescenței, cum poate un adult să stea și să privească liniștit cum singurul copil rămas își pune viața în pericol, doar pentru a-l răzbuna pe cel pierdut?
Ne purtăm cu toții cicatricile, iar uneori amintirile noastre sunt prezente în tot ce facem.
Deși începuse să îmi placă de Priya în primele pagini, lucrurile s-au schimbat la 180 de grade cu cât am înaintat spre mijlocul acțiunii; nu mi s-a părut normal ce s-a întâmplat la sfârșit—cred că nicio mamă din lume nu și-ar pune în pericol copilul, intenționat, premeditat chiar, și ea nici măcar să nu fie acolo! Cred că aici a cam dat cu bățul în baltă scriitoarea. Chiar dacă nu am încă un copil, toată treaba mi-a părut nelalocul ei și cam greu de digerat.
Am înțeles setea de răzbunare, am înțeles cum nimic nu mai putea fi vreodată la fel dacă acel om ce le făcuse cel mai mare rău din lume nu dispărea de pe fața pământului. Am înțeles lupta cu nedreptățile și cruzimea de care poate da dovadă viața, și toate modurile în care ne apărăm de demonii din dulap, în timp ce totul pare-se că merge înainte; după crime, după familii destrămate și copii a căror inocență va fi știrbită pentru totdeauna, în moduri greu de conceput.
Cum te aduni, când toate bucățile din tine care s-au pierdut sunt singurele motive pentru care lumea te găsește interesantă?
Am empatizat cu victimele și am resimțit indignarea lor față de setea publicului, o sete de sânge, de răutate, de tragedii întâmplate altora din care să se înfrupte în fața televizorului sau citind tabliodele, despre care să discute înfrigurați pe social media în timp ce afișează o îngrijorare autentică—pentru că, desigur, tu, trecătorul, suferi la fel de mult ca sora celei cu gâtul tăiat pe trotuar.
Mai mult decât orice, cartea m-a făcut să mă gândesc la societate și la cum ne privim unii pe alții, cum ne judecăm cu ochi scrutători, reciproc sau unilateral, cum suntem atât de siguri pe noi atunci când vorbim despre viața și dramele altora. Și știi ce, dragă cititorule? De fapt, nu știm nimic!
